Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea austriacă SEEKIRCHEN,

bundeslandul SALZBURG, din vremuri diferite, câteva trimiteri

poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale.

Castelul Seeburg

Biserica

Hotel

Trimiteri poștale

Vedere generală

Insignă locală

O medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Carol I al României 1839 - 1317

Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu)

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

Gaz metan 60 ani 1913 - 1973

Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, cunoscut sub numele de Gaz Metan Mediaș, pe scurt Gaz Metan, a fost un club de fotbal profesionist din municipiul Mediaș, județul Sibiu care a evoluat timp de 16 sezoane în Divizia A. Cea mai mare performanță a clubului reprezintă clasarea pe poziția a șasea în sezonul 2019-202. În vara anului 2022, din cauza problemelor financiare, echipa intră în faliment. În 2022 s-a înființat alt club – A.C.S. Medias 2022 ca și continuator al celuilalt și jucând în Liga IV. Echipa Gaz Metan a fost înființată în 1945 sub denumirea Karres Mediaș. A promovat în Divizia A în 1947, iar în primul sezon, disputat sub denumirea C.S.M. Mediaș, s-a clasat pe locul 11, jucând într-un turneu play-out pentru evitarea retrogradării. Ulterior echipa a jucat și în diviziile inferioare – B și C. Pe toată durata evoluției sale echipa a fost susținută financiar de Exploatarea gazelor naturale din zona Mediaș.

În România, gazul metan a fost descoperit în anul 1909, în zona Sărmăşel, judeţul Mureş.O activitate organizată în industria gazelor naturale a debutat în România la începutul secolului XX, când, pe baza primelor descoperiri, rezervele comerciale au fost puse în producţie şi astfel, s-au efectuat livrări comerciale de gaze în scopuri casnice şi industriale (pentru iluminat, încălzit şi producerea de metanol, carbonat de sodiu şi negru de fum). Prima organizaţie de profil , din România şi din Europa, sub denumirea "Erste Siebenbuergische Erdgas Aktiengesellschaft - Prima Societate Transilvăneană pentru conductul gazului pe pământ", a luat fiinţă în 1912 la Turda care, având prevăzut în obiectul de activitate transportul şi valorificarea gazelor naturale din zăcământul Sărmăşel, a început construirea unei conducte de transport gaz metan, în lungime de 55 km şi diametrul de 153 mm de la Sărmăşel la Turda, lucrările fiind finalizate în anul 1914. În anul 1915, la 26 noiembrie, se înfiinţează societatea Ungarische Erdgas-Gesellschaft AG, cu sediul la Budapesta, având ca acţionar majoritar un sindicat condus de Deutsche Bank din Berlin, care avea ca scop exploatarea, transportul şi distribuţia gazelor din Transilvania - prima societate integrată din Europa.În anul 1917, oraşul Turda devenea primul oraş din Europa iluminat cu gaz natural. În perioada 1917 – 1925 s-a realizat alimentarea cu gaz metan a primelor oraşe din Transilvania: Turda, Târnăveni şi Mediaş. Necesitatea reglării presiunii gazelor la livrarea acestora din conductele de transport către societăţile de distribuţie sau consumatorilor industriali a impus montarea, în anul 1925 la Mediaş a primei staţii de reglare măsurare-predare a gazelor naturale. Instalaţii similare s-au montat în anii 1927 – 1928 la Turda şi Câmpia Turzii. Scăderea presiunii gazelor naturale, în zăcământul Sărmăşel, a determinat necesitatea comprimării gazelor naturale pentru asigurarea cu gaze a oraşului Turda. Astfel în anul 1927 se monta prima staţie de comprimare din Europa, la Sărmăşel. Pe lângă construirea în Transilvania a unor conducte de transport gaze naturale, în Muntenia s-au construit 2 conducte pentru transportul gazelor asociate din câmpurile de petrol, către consumatorii rezidenţiali şi industriali din localităţile Câmpina (1927) şi Ploieşti (1928). Construirea conductelor magistrale a evoluat şi a fost influenţată de dorinţa comunităţilor locale de a utiliza noul combustibil. Transportul gazelor naturale în România, în perioada de început a activităţii gaziere (1917 – 1942), s-a dezvoltat pe trasee cu caracter relativ, local/individual (zăcământ-consumator). Începerea celui de al doilea război mondial a determinat creşterea cererii de energie primară pentru susţinerea acestuia. Se poate considera că, acesta a fost momentul care a determinat trecerea de la o utilizare locală a gazelor naturale la una regională (alimentarea cu gaze, din zăcămintele amplasate în Bazinul Transilvaniei, a Bucureştiului şi a localităţilor situate pe valea Prahovei). În anul 1943 a început alimentarea cu gaze a Bucureştiului din două zăcăminte, Măneşti şi Vlădeni situate pe Valea Prahovei. Prin punerea în funcţiune a conductei de transport Botorca – Bucureşti, în lungime de 295 km , cu diametre cuprinse între 250 si şi 400 mm, în anul 1947, Bucureştiul a fost alimentat cu gaze naturale şi din zăcăminte situate în Bazinul Transilvaniei. În anul 1958 se construieşte primul depozit de înmagazinare a gazelor naturale din România, la Ilimbav, judeţul Sibiu. Depozitul a permis preluarea vârfurilor de consum sezoniere şi orare, acest moment semnificativ constituind şi o premieră europeană. Un an mai târziu (1959), România devenea prima ţară exportatoare de gaze naturale din Europa, prin încheierea acordului interguvernamental între România şi Ungaria pentru livrarea gazelor naturale. În anul 1965, România devenea prima ţară din Europa care a construit o staţie de comprimare amplasată pe o conductă magistrală, la Băţani, care a fost dotată cu turbo-compresoare. Creşterea continuă a cererii de gaze a condus la montarea, în perioada 1965 - 1985, a 6 staţii de comprimare pe conductele de transport, care erau echipate cu 21 agregate de comprimare şi o putere totală, instalată, de 77550 CP. Importul gazelor naturale din Federaţia Rusă a început în anul 1979, după ce în anul 1976 s-a atins un vârf de consum al gazelor naturale provenite din zăcămintele libere (neasociate petrolului) de 32,7 miliarde mc. Tranzitul internaţional de gaze naturale în Balcani a demarat la 29 noiembrie 1970, la Giurgiu, odată cu semnarea "Convenţiei Interguvernamentale româno-bulgare pentru tranzitare de gaze din URSS în Bulgaria". În anul 1974 a fost finalizată conductă de tranzit cu Dn 1000, în lungime de 190 km pentru tranzitarea de gaze către Bulgaria. În anul 1986, la Moscova, se semnează "Convenţia între Guvernul României şi al URSS privind tranzitul pe teritoriul României a gazelor naturale din URSS către Turcia, Grecia şi alte ţări", care prevedea construirea de către partea română a unei conducte de Dn 1200, în lungime de 190 km. Zece ani mai târziu, se semnează o nouă Convenţie interguvernamentală româno-rusă pentru extinderea capacităţii conductelor de tranzit gaze pe teritoriul României şi creşterea livrărilor de gaze naturale din Federaţia Rusă în România. Anul 2000 a reprezentat un an de răscruce în evoluţia industriei gaziere din România. În conformitate cu Hotărârea nr. 334 /28 aprilie 2000, a Guvernului României, Societatea Naţională de Gaze Naturale "ROMGAZ" S.A. Mediaş a fost restructurată şi reorganizată, prin separarea completă a principalelor activităţi din "lanţul de gaze" în entităţi separate:

două societăţi naţionale - "TRANSGAZ" S.A. Mediaş (pentru transportul gazelor naturale) şi "DEPOGAZ" S.A. Ploieşti (pentru depozitarea gazelor naturale)
două societăţi comerciale de distribuţie a gazelor naturale - "DISTRIGAZ NORD" S.A. Tg. Mureş şi "DISTRIGAZ SUD" S.A. Bucureşti
societate comercială de exploatare - producţie - "EXPROGAZ" S.A. Mediaş.

Insigna aviație militară 1942 - 1982

Aviația militară, denumire oficială – Forțele militare aeriene române, este folosirea aeronavelor militare și a altor mașini zburătoare în scopul conducerii sau al activării războiului aerian, inclusiv capacitatea națională de transport aerian (marfă aeriană) să asigure furnizarea logistică forțelor staționate într-un teatru al acțiunilor militare sau de-a lungul unui front. Forța aeriană include mijloacele naționale de desfășurare a unui astfel de război, inclusiv intersecția transportului și a ambarcațiunilor de război. Avioanele militare includ bombardiere, avioane de vânătoare, avioane de transport militar, avioane de antrenament și avioane de recunoaștere. Forțele aeriene militare sunt organizate în unități și mari unități navigante și de deservire și execută misiuni în cooperare cu celelalte arme sau independent. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu. În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 10.800 de persoane și 164 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare. În 2022, Forțele Aeriene Române aveau 11.700 de angajați.

A.G.V.P.S.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.R.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Insigna - AEM

S.C. A.E.M. S.A. Timisoara a fost infiinţată în 1970 sub denumirea FAEM (Fabrica de Aparate Electrice de Măsurat) Timişoara. Societatea este specializata in producerea de echipamente de masura pentru piata autohtona si inca 30 de state ale lumii, de pe toate continentele si este situata pe Calea Buziasului, la nr. 26. Au trecut patru decenii de cand traditia a intalnit inovatia, patru decenii de cand primul contor a iesit din linia de productie, ceea ce atesta maturitatea companie. AEM, amplasata in partea de vest a Romaniei, a fost fondata in anul 1970 si reprezinta un simbol important al orasului Timisoara. De la momentul fondarii si pana in ziua de azi, AEM a fost recunoscuta atat pe teritoriul Romaniei, cat si peste granite ca fiind unul dintre cei mai importanti producatori si un furnizori globali de contoare pentru electricitate si gaz. Traditia continua si astazi, targetul AEM fiind acela de a patrunde pe piete noi. In acest sens, AEM urmareste strategiile de intrare pe piata prin participarea la targuri si expozitii internationale, prezentari si seminarii ale potentialilor clienti sau participarea la diversele procese de precalificare. Cu o prezenta globala si de incredere in Europa, Asia, America de sud sau Africa, AEM este o companie flexibila, care intelege diferentele din fiecare tara si livreaza produse la standarde ridicate, potrivite pentru orice piata. Inca din 1970 numele AEM este cunoscut pe toate meridianele, ajungand astazi sa livreze produse la standarde ridicate peste tot in lume: Albania, Arabia Saudita, Austria, Bulgaria, Cehia, Columbia, Ecuador, Egipt, Filipine, Ghana, Germania, Iran, Italia, India, Kuweit, Kazakhstan, Liban, Malaezia, Moldova, Nepal, Nigeria, Oman, Pakistan, Polonia, Qatar, Rusia, Serbia, Siria, Sri Lanka, Suedia, Tunisia, Togo, Turcia şi Ungaria. Flexibilitatea şi implementarea rapidă a soluţiilor moderne în procesul tehnologic de fabricaţie al companie a condus la o creștere a rolului AEM în producţia şi furnizarea de soluţii de “contorizare inteligentă” în toata lumea. In acest fel, prezenta AEM pe piata globala este in continua crestere.

King Pong club

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită membrilor clubului sportiv de tenis de masă King Pong din Oradea.

Sala clubului de tenis de masă King Pong din Oradea este dotată cu 12 mese marca Joola 3000SC si Donic Waldner, spațiu confortabil de joc, in total 500 metri pătrați și condiții excelente. Sala se afla in centrul orasului, usor accesibil cu orice mijloc de transport. Începând din prima zi de activitate, clubul se ocupă cu organizare de diferite tipuri de competitii pentru toate categoriile de jucători. Anual având loc în jur de 60 de turnee. Sala este deschisă pentru jucători profesionisti, începători, copii, dar și pentru amatori acestui sport ca agrement, distractie. Accesul în competiție se face contra unei sume bănești modice (20 lei / oră sau 150 lei / abonament lunar). Sediul administrativ central al clubului este situat în Clădirea Oradinum din Strada Vasile Alecsandri.

Tenisul de masă sau ping-pong-ul este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșeul din masă sau paleta adversarului să fie imprevizibil. Tenisul de masă este foarte popular, în Asia de Est, fiind unul dintre cele mai populare sporturi din lume ca număr de jucători.

__________ooOoo__________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ